Click here to return whence you came to this page :)

Loneliness

by Mihai Eminescu

Singurãtate

de Mihai Eminescu
Cu perdelele lăsate
Șed la masa mea de brad,     
Focul pâlpâie în sobă        
Iară eu pe gânduri cad.      

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Țârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri

Sau cad grele, mângâioase    
Și se sfarmă-n suflet trist  
Cum în picuri cade ceara     
La picioarele lui Crist.     

În odaie prin unghere
S-a țesut păienjeniș
Și prin cărțile în vravuri
Umblă șoarecii furiș.

În această dulce pace        
Îmi ridic privirea-n pod     
Și ascult cum învelișul      
De la cărți ei mi le rod.    

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Și un capăt poeziei
Și pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, șoareci, 
Cu usor-măruntul mers,       
Readuc melancolia-mi,        
Iară ea se face vers.        

Câteodata...prea arare...
A târziu când arde lampa.
Inima din loc îmi sare,
Când aud că bate cleampa...

Este Ea. Deșarta casă        
Deodată-mi pare plină,       
În privazul negru-al vieți-mi 
E-o icoană de lumină.        

Și mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau șoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

              1 mart.1878